Secțiunea - Diverse
Răspuns:
1 - „Uagib”: asemenea celor 5 rugăciuni obligatorii, postul în Ramadan, buna purtare arătată față de părinți
- Pentru acțiunile „uagib” cel care le împlinește este răsplătit, iar cel care nu le împlinește este pedepsit.
2 - „Mustahab”: precum rugăciunile voluntare, rugăciunea voluntară de noapte, hrănirea oamenilor, răspândirea salutului islamic. Acestea se numesc „sunnah” sau „mandub”.
- Pentru acțiunile „mustahab” cel care le împlinește este răsplătit, iar cel care nu le împlinește nu e pedepsit.
Mențiune importantă:
Musulmanul ar trebui ca atunci când ia cunoștință de o acțiune sunnah sau mustahab să se grăbească în împlinirea acesteia pentru a urma exemplul Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa).
3 - „Muharram”: precum consumul de alcool, comportamentul rău față de părinți, ruperea legăturilor cu rudele de sânge.
- Pentru acțiunile „muharram” cel care se ferește de ele este răsplătit, iar cel care le dă curs este pedepsit.
4 - „Makruh”: precum a lua ceva sau a da ceva cu mâna stângă sau a sufleca hainele în timpul rugăciunii.
- Pentru acțiunile „makruh”, cel care le părăsește este răsplătit, iar cel care le împlinește nu este pedepsit.
5 - „Mubah” - precum a mânca mere, a bea ceai etc, și este numit și „gea'iz” și „halal”.
- Pentru acțiunile „mubah”, cel care nu le împlinește nu este răsplătit, iar cel care le împlinește nu este pedepsit.
Răspuns:
1 - Înșelăciunea și frauda, cum ar fi ascunderea defectelor mărfurilor
Abu Huraira (Allah să fie mulțumit de el) a relatat că Mesagerul lui Allah (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) a trecut pe lângă o grămadă de grâne (expuse pentru vânzare) și și-a trecut mâna prin ea, iar degetele sale s-au umezit. Atunci a spus: „Ce e aceasta?!” Omul a răspuns: „A plouat peste ele, o, Mesager al lui Allah!” (Atunci, Profetul - Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) a spus: „De ce nu ai pus grânele umede deasupra, pentru ca oamenii să le poată vedea? Cel care înșeală nu este dintre ai mei (și nu are nicio legătură cu mine)!” Consemnat de Muslim
2 - Camăta: cum ar fi spre exemplu să iau o mie (de lei) de la cineva cu înțelegerea de a-i înapoia două mii.
Acest surplus la împrumutul luat este camăta sau dobânda, care este interzisă.
Allah Preaînaltul a spus: „Dar Allah a permis comerțul, însă a interzis dobânda” [Coran, 2:275]
3 - Incertitudinea, înșelăciunea și neștiința: precum a vinde laptele din ugerul unei oi sau a vinde peștele care se află în apă și pe care nu l-am pescuit încă.
Într-un hadis, Mesagerul lui Allah (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) a interzis tranzacțiile comerciale incerte. Consemnat de Muslim
Răspuns: - 1 - Binecuvântarea cu Islamul și faptul că nu ești dintre necredincioși
2 - Binecuvântarea cu urmarea exemplului Profetului Mohammed - sunnah, și că nu ești dintre cei ce dau curs inovațiilor în religie
3 - Binecuvântarea cu sănătate și o stare de bine și faptul că poți auzi, vedea, merge etc
4 - Binecuvântarea de a avea ceea ce ai nevoie să mănânci, să bei și să te îmbraci
Iar binecuvântările lui Allah Preaînaltul asupra noastră sunt numeroase și nu pot fi numărate.
A spus Allah Preaînaltul: „Și de ați [vrea să] socotiți binefacerile lui Allah, voi nu veți reuși să le numărați. Cu adevărat, Allah este Ghafur [Iertător], Rahim [Îndurător]” [Coran, 16:18]
Răspuns: Mulțumirea pentru acestea prin elogierea lui Allah și arătarea mulțumirii față de El în vorbe, prin exprimarea faptului că Harul Îi aparține numai Lui, Unicul; precum și prin folosirea acestor binecuvântări într-o modalitate care să atragă Mulțumirea lui Allah, Preaînaltul, și nu în modalități care încalcă poruncile Sale.
Răspuns: Sărbătoarea de după Ramadan (Aid al-Fitr) și sărbătoarea de după Hajj (Aid al-Adha - Sărbătoarea Sacrificiului).
Într-un hadis, Anas a relatat că atunci când Mesagerul lui Allah (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) a venit la Medina, aceștia aveau două zile de distracție și celebrare. Atunci el a spus: „Ce sunt aceste două zile?” Au răspuns: „În aceste zile obișnuiam să ne distrăm în perioada preislamică.” Iar Mesagerul lui Allah (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) a spus: „Allah vi le-a schimbat pe acestea cu două zile mai bune decât ele: Yaum al-Adha (Sărbătoarea Sacrificiului) și Yaum al-Fitr (Sărbătoarea de Fitr, de după Ramadan). Consemnat de Abu Daud
Și orice alte sărbători în afară de acestea sunt inovație (în religie și nu sunt permise).
1 - Propriul sine care te împinge la a face rău: precum urmarea de către om a celor spre care îl împinge sinele său și poftele și dorințele sale în neascultarea lui Allah Preaslăvitul și Preaînaltul. A spus Allah Preaslăvitul: „[...]
căci sufletul este înclinat către rău, în afară de cel pe care îl păzește
Domnul meu prin Îndurarea Lui, căci Domnul meu este Ghafur [Iertător] și Rahim [Îndurător].” [Coran, 12:53] 2 - Șeitan: care este dușmanul omenirii, al cărui scop este rătăcirea omului și îndemnarea sa la ceea ce este rău pentru a-l face să pătrundă în focul Iadului. Allah Preaînaltul a spus: „[...] şi nu urmaţi paşii lui Şeitan. Cu adevărat el vă este duşman mărturisit.” [Coran, 2:168] 3 - Prietenii răi: care încurajează la ceea ce este rău și opresc de la ceea ce este bun. A spus Allah Preaînaltul: Prietenii apropiați își vor fi în Ziua aceea dușmani unii altora, în afară de cei cu frică [Coran, 43:67]
Răspuns: - 1- Părăsirea păcatului
2 - Regretul pentru cele care s-au petrecut
3 -Consecvența și fermitatea în hotărârea de a nu se întoarce la păcat
4 - Restituirea drepturilor celor care au fost nedreptățiți
Allah Preaînaltul a spus: „Și pe cei care, dacă au săvârșit o faptă josnică sau au fost nedrepți cu
propriile lor suflete, își aduc aminte de Allah și Îi cer iertare pentru păcatele lor - și cine poate ierta păcatele decât Allah? - și care nu
persistă cu bună știință în ceea ce săvârșesc.” [Coran, 3:135]